luni, 24 martie 2008

Electro-Intro

Bun venit pe blog-ul care se adreseaza exclusiv celor care isi petrec toata ziua in birouri/cubical-uri si au timp sa asculte si altceva in afara de rock-ul perimat al programatorilor nostalgici si al Linuxistilor entuziasti!

Vreau sa va tin la curent cu ce mai poate fi ascultat in timpul in care va creste burta facandu-va meseria de a sta in fata monitorului si asteptand sa vina ziua de salar.
Inca de la bun inceput va avertizez ca se va vorbi (aproape) exclusiv de muzica electronica! Nici o piesa cu mai putin de 120 bpm nu are ce cauta pe acest blog!

Nu ma pretind expert in muzica electro; nici nu stiu toate genurile! Vreau doar sa va prezint o lista de compilatii/mixuri/emisiuni radio/track-uri/vinyl-uri pe care le ascult eu in timpul orelor de serviciu (+ cateva minute in care ma deplasez spre serviciu si ascult cele 6 piese din playlist-ul OneFM).

Nu prea mai merg prin cluburi! Varsta nu imi mai permite (am implinit deja 26le)... Dar sunt destul de la curent cu ce se mai produce in materie de muzica electronica.

Totul a inceput acum mai bine de 2 ani cand m-am angajat la o firma care are ca obiect de activitate producerea de soft. Eu sunt QA; deci nu produc nimic. Din contra... La locul de munca e chiar indicat sa asculti muzica ca sa te poti concentra si sa nu auzi zumzetul din birou. Din punctul asta de vedere, muzica electro este cea mai potrivita! Iti induce o stare aproape de transa care iti permite sa iti faci treaba in limitele bunului simt!
Am inceput sa ascult radio online. Intram pe site-ul winamp si cautam nume de artisti ce mai stiam si eu: Pete Tong, Deep Dish, Wink, Dave Seaman, unu-altu... si ascultam ce se difuza de la DJii in cauza la ora respectiva. Pana la un moment dat cand administratoru de retea mi-a interzis sa mai fac asta: cica faceam trafic.
Si am fost nevoit sa imi aduc muzica de acasa. Asta m-a determinat sa ma interesez tot mai mult de stiluri noi, artisti noi, emisiuni raido noi. Asa am ajuns sa ascult si breaks si dubstep si grime si electro si mash-up, mai putin trance care imi provoaca dureri de cap inexplicabile.

Incepand din acest moment, o sa tin o lista cu ce ascult eu - bune si rele, tot ce mi-a placut si va sfatuiesc sa ascultati si voi.

Fiti pe receptie pt ca s-ar putea sa vreti si voi sa ascultati!

Niciun comentariu: